Am primit la pachet “răzbunarea”. Iniţial primisem avizul poştal: “te părăsesc!” scris, datat şi parafat cu ora şi locul unde trebuia să mă prezint.

Ziua? A!… de ziua mea.

(Toate aste mi se întâmplă fiindcă unul de la curierat, zăpăcit, îmi rătăcise coletul meu cu “iubire”, dar şi-a primit pedeapsa; Sâc! a căzut în săptămâna chioară!)

Ca “ bun cetăţean”, cum mă consider, m-am prezentat să-mi ridic “povara”. Parcă mai conta una în plus?!

La ghişeu o doamnă cam plinuţă, cu un glas suuuuuuperb:

- Buletinul, vă rog!

Caut în geantă, iniţial calmă… Nu-i!

Începe agitaţia; cotrobăi prin fiecare colţişor… Nu-i şi nu-i!

Răstorn geanta pe tejghea. Uite şi afurisitul ăla de ruj!… cerceii, cheia de la beci, pila… Doamne,  nu pui tu o pilă să-l găsesc? Nu! Nu! nu toate nimicurile, doar…  ştii tu ce!…

Tejgheaua arată precum… biroul de obiecte pierdute. Sunt de toate cele, bizar! mai puţin bucata aia plastifiată în care este zâmbetul meu colorat, cipat. Îmi vine să ciripesc: cip! cip! cirip! în loc de asta fluier… a pagubă.

Îmi controlez toate buzunarele şi buzunăraşele.  Mă ia cu năduşeală! Îmi vine să mă dezbrac! Şi chiar aş face-o dacă tâmpita aia de oglindă n-ar fi spus dimineaţă: “Arăţi ca dracu’!” Îmi venea să-i dau una-n figură, să-i sparg faţa, dar încă şapte ani de ghinion, e prea mult pentru mine!

Doamne ce cald e! Cineva deschide uşa, pardon! cutia Pandorei, să intre aer. Ce tâmpit a mai inventat şi chestia asta? Speranţa mea, chioara, la fix! taman gura de canal nimerise. S-a dus s-o scoată norocul, ăla chior, zdup! şi el. Chiorii dracului! N-au decât să se ia de mână.

Şi totuşi îmi trebuie aer! Mă deschei în dreptul sternului. Caut şi-n camerele inimii, nu-s multe, patru şi nici prea mari; toate la un loc cât un pumn… ce pumni îmi vine să-mi trag! Şi doar ştiu că-l aveam asupra mea.

Nu-i! Nu-i şi nu-i! Mi-am pierdut identitatea!!

 Disperată întreb:

- Şi acum ce pot face?

Doamna îmi răspunde cu o voce calmă (suuuper!):

- Următorul!