titlu: Jurnalul unui om dezamăgit
titlu original în limba engleză: The Journal of a Disappointed Man
autor: W. N. P. Barbellion
traducere în limba română de: Anca Barbulescu
editura: Humanitas, Memorii/Jurnale, 2008
număr pagini:360

Jurnalul unui om dezamăgit este cel al fiecăruia dintre noi. Poate nu la fel de profund, dar din păcate la fel de dureros…

Sinopsis:
Barbellion nu-şi începe jurnalul în urma veştii despre boală, însă datorită ei, capătă o altă viziune. Până în 1915 (când va afla de boala sa), toate experienţele sunt privite ca simple întâmplări, pe care le notează ca pe simple fapte, însă după 1915 orice întâmplare capătă o altă viziune, diferită de cea simplistă oferită până acum. Noua viziune urmăreşte exprimarea propriilor trăriri care nu este altceva decât o nouă formă de glorie postumă, în dauna celei naturaliste după care râvnea cu ceva timp în urmă.

W. N. P. Barbellion este pseudonimul lui Bruce Frederick Cummings. Născut pe 7 septembrie 1889, a fost pasionat încă din copilărie de natură, în special de animale, şi şi-a dorit cu ardoare să se ocupe de zoologie. Toate visele sale se vor spulbera o dată cu încercarea de a se înrola în armata britanică, când în urma unui control amănunţit, va afla că suferă de scleroză multiplă.

Barbellion nu-şi începe jurnalul în urma veştii despre boală, însă datorită ei, capătă o altă viziune. Până în 1915 (când va afla de boala sa), toate experienţele sunt privite ca simple întâmplări, pe care le notează ca pe simple fapte, însă după 1915 orice întâmplare capătă o altă viziune, diferită de cea simplistă oferită până acum. Noua viziune urmăreşte exprimarea propriilor trăriri care nu este altceva decât o nouă formă de glorie postumă, în dauna celei naturaliste după care râvnea cu ceva timp în urmă.

Jurnalul unui om dezamăgit ne prezintă jurnalul unui om obişnuit, dezamăgit. Ne este prezentat un om simplu, ca şi noi, care nu a făcut nimic pentru a ieşi din rândul celor mici, dar care luptă cu ardoare, în ciuda bolii, pentru a obţine gloria. O glorie diferită, dar posibilă, întrucât fiecare percepe într-un mod diferit lumea care trece pe lângă el, şi fiecare poate pune aceste gânduri pe hârtie.  Jurnalul acesta poate fi scris de oricare nemernic care ne salută, care trece pe lângă noi pe stradă sau care stă în faţa noastră la chioşcul de ziar.

Autorul acordă importanţă comunicării oricărui aspect şi însemnează orice fapt cotidian, sau banal. „Marea nu e destul de mare să mă încapă, nici cerul nu-mi ajunge să respir. Simt dorinţa de a pulsa plin de viaţă şi de activitatea intensă a inimi şi a muşchiilor – de a trăi magnific – cu o sete de nestins de a seca totul, de a sorbi până la fund fiecare bucurie şi fiecare întristare, de a-mi vedea viaţa scânteind fierbinte”.

Orice întâmplare prin care trece, orice lectură, orice trăire capătă un sens profund. Însemnările lui reconstituie o existenţă mult mai interesantă şi mai substanţială decât cea a omului empiric.  „Nu se pot cuprinde în cuvinte bucuria şi plăcuta uitare de sine din timpul unei plimbări în natură. Nu vreau să spun că ar fi nevoie de toate cunoştintele exacte ale naturalistului pentru a produce o astfel de încantare, sunt de ajuns lucrurile obişnuite – soare, sturz, lacusta”.

Peste toată gloria de care vorbeam la început, se aşterne dorinţa pentru viaţă. E uimitor faptul că acesta nu vorbeşte de un real gând de sinucidere decât atunci când ne pune în faţă o posibilă pierdere a „preţioaselor caiete”, pierdere care ar duce la sinuciderea sa: „ar însemna moartea sinelui meu real şi, cum n-aş găsi nicio bucurie în supravieţuirea sinelui meu-marionetă, letargic, m-aş sinucide”(p.196). Cât despre durerea provocată de viaţă: „Lumea e prea frumoasă, să renunţi la ea din cauza unei inimi slabe”.