totul e un tupeu stupid de looser
nu știu care e treaba cu lucrul ăsta
numit și acasă
pot spune numai atîta că e
cel mai departe lucru
dintre alea care dor
poate că ar trebui să îmi pese
de toți subnutriții retardați ai Africii
mai departe și mai străini
chiar și decît extratereștrii
dar mie îmi seacă de bucurie creierii din cap
pentru că mai repede o să ajung pe lună
decît acasă
pentru că acolo
unde ar trebui să fie acasă
de mai bine de un an
nu fac decît datorii
știu că nu mi le va plăti nici moartea
așa cum nici mort nu o să fiu acasă
dar am tupeul ăsta cretin
să mai sper
casă, amară casă…
Se pare că zeiţa Vesta şi-a întors faţa de la noi. Ce-i drept, nu am mai răsplătit-o demult. :)
asztalos, ăsta e un text de recomandate, zău așa. tot timpul când citesc ceva semnat de tine mă binedispun și am o stare de good vibe. acum însă, ai fost dincolo de asta și ironia și totul a căpătat o altă dimensiune, ceva cu gust amar. și, la naiba, eu sunt acum la un pahar de vin și am căzut pe gânduri…
asztalos…
da, un text excelent, sunt de acord cu @iuliamatei
merita o instelare
imi place ca evoluezi, George. o surpriza placuta
f bun textul, intr-adevar, insa, pe mine ma supara ultima strofa. da’ poate e de la mine, am eu ceva cu textele care se inchid, fara linii de fuga/ fisuri.
daca se termina la “nu fac decît datorii”, era sublim :D
si eu as scoate ultima strofa
dragilor vă fain frumos mulțumesc pentru sugestii și aprecieri. ironia fină sau dură sau fino-dură din final e esențială. o știți foarte bine; iar titlul nu e explicat de ea ci i se adaugă, așa cum lesne se poate și anume observa. asta dacă ați crezut altceva, evident. altfel mi-e drag de voi și o să lipsesc o bucată bună de timp dacă nu definitiv. mă mai răzgîndesc. să aiurim, știți voi.
George, e o poezie frumoasa. Continuă … Incluzând ultima strofa.