Valeriu Mircea Popa (1947 – 2021)

„Rămân atâtea lucruri de dăruit, atunci când nu ți-a mai rămas nimic.”

Astăzi, 18 martie 2021, poetul Valeriu Mircea Popa (n. 4 octombrie 1947) s-a stins din viață. În ultimii trei ani, Valeriu Mircea Popa nu a mai putut vorbi, din cauza unui AVC suferit în 2018, traversând apoi o perioadă extrem de dificilă, atât financiară, cât și psihică, din care în ultimul timp își revenise. Din păcate, sănătatea sa s-a deteriorat, iar vârsta și-a spus ultimul cuvânt.

În 2018, am lansat la Hyperliteratura antologia lui Valeriu Mircea Popa, Mojar (și alte poeme care nu există) – de altfel singurul proiect de acest gen de la editură –, ce cuprinde atât ultimul său volum, scris înainte de AVC, cât și o selecție a celor mai bune poeme scrise de-a lungul timpului (din volumele furnica și oglinda, războinicul cu ciorapi de piele, ultimele pătrate de frig, camera de subsol sau răscumpărarea, bijutierul, cercul de camfor, dar tălpile tale unde sunt?).

Până la urmă, din toată prietenia care ne-a legat în ultimii ani, din toate clipele de neprețuit, de bunătate și generozitate (lecții pe care le-am învățat de la el și nu le voi uita niciodată), va rămâne această carte. Mojarul și întreaga lui istorie – povestea volumului fără voce.

Poate nu întâmplător, volumul Mojar se deschide cu acest citat: „De ce să ne temem de moarte? Este probabil cea mai frumoasă aventură a vieții” (Charles Frohman).

Rămas bun, drag prieten…

Andrei Ruse, scriitor și directorul editurii Hyperliteratura