2020 a fost anul în care scriitorii au uitat cum să dea autografe
2020 a fost unul dintre cei mai dificili ani cu care omenirea s-a confruntat în ultimul timp. Pe lângă multe domenii afectate, piața de carte, la nivel mondial, a avut o scădere între 50 și chiar 75-80%, conform celor mai recente statistici. Piața românească de carte, cea mai mică din UE (unde 93,5% dintre cetățeni nu cumpără nici măcar o carte pe an – date Eurostat, din 2019) a înregistrat căderi uriașe, în raport cu anii precendenți, când între 2010-2011 și 2019, deși (insist, din păcate) incomparabilă cu orice altă țară europeană, chiar și cu mult mai mică decât noi, ca populație, se înregistrase totuși o creștere timidă, dar cel puțin constantă.
S-a spus de multe ori că 2019 a fost anul cel mai bun an pentru carte de la criza economică din 2008-2010 – și probabil că mulți dintre noi (librari, editori, scriitori, promoteri culturali șamd) vom rămâne cu nostalgia acestuia. În 2019, se deschiseseră o sumedenie de librării noi, apăruseră mii de titluri, multe cu tiraje epuizate rapid, evenimentele culturale „curgeau” aproape fără oprire; îmi amintesc destul de clar că librăriile erau neîncăpătoare în noiembrie-decembrie 2019, părea că intrăm pe o pantă ascendentă și se generase o oarecare încredere în piața de carte, un entuziasm pe care nu-l mai văzusem demult. Astfel că așteptările și planurile pentru 2020 erau uriașe.
Dar de unde? Ne-am trezit cu coronavirusul pe cap și cu un ditamai lockdown începând cu luna martie, iar lucrurile au luat o turnună violentă. Librăriile s-au trezit cu spațiile închise (cele din mall-uri, de exemplu, nenumărate) sau cu ele goale, fiind nevoite oricum să se închidă. Vânzarea de carte online nu a putut recupera din vânzarea fizică (deși ar fi câteva date că anumite librării strict „virtuale” ar fi avut creșteri) și în extrem de scurt timp s-a ajuns la incapacitatea de plată către edituri, din vânzări (vânzările din lunile trecute, chiar și din 2019). Întârzieri enorme sau chiar neplata totală.
Cine a crezut că odată cu starea de urgență piața de carte va crește a fost doar un naiv neinformat. Într-o țară în care nu se cumpără nici măcar o carte pe cap de locuitor, nu are cum să vină brusc un val de „poftă culturală”. Cel mai probabil au crescut abonații Netflix-ului, HBO-ului șamd, iar podcasturile și Youtube-ul au generat vizualizări record. Dar în niciun caz nu s-a cumpărat mai multă carte, din contră.
O să încerc să explic cât pot de simplu un oarecare „mecanism” al cititorilor de carte. Publicul se poate împărți în trei mari categorii: public pasionat (cititorii înrăiți, undeva la 10-15%), public mediu (cei care citesc cam o carte pe lună sau pe acolo, undeva la 35% să zic) și publicul „de ocazie” (freneticii best-seller-urilor comerciale, curioșii, căutătorii de siguranță de sine prin titluri motivaționale șamd). Publicul de ocazie a dispărut complet (că mai megea omul prin mall și nu se ferea să intre și într-o librărie, să „încerce” câte ceva), publicul mediu s-a înjumătățit cel puțin, iar dintre cititorii cu adevărat pasionați (miezul mic, dar puternic), cel mai probabil aceștia au găsit în lockdown un bun prilej de a citi nenumăratele cărți luate de la târguri sau cu diverse ocazii, puse pe raftul numit „cărți de citit când voi găsi puțin timp”. Pe câți nu ne așteptau (cel puțin) 8-10 astfel de cărți?
Desigur, statistica pe care eu am propus-o nu are la bază un studiu concret (mi-aș dori unul), ci simpla mea experiență în acest domeniu de cam 15 ani, ca scriitor în primul rând, colaborator (redactor-șef, PR, marketing, organizator de nenumărate evenimente, promoter cultural), editor de câțiva ani, dar mai ales din dialogurile cu ceilalți implicați, în special cu librari. Însă vă garantez că lucrurile, more or less, cam pe acolo se învârt.
Iar dacă mai pui la socoteală că vânzarea de carte fizică față de cea online era (înainte de pandemie) undeva la 70% vs. 30%, înțelegeți probabil de unde și viteza crizei generate. Online-ul nu a recuperat nici pe un sfert din vânzarea de carte directă, de la raft. Și mai există cel puțin un aspect: autorii care se vând bine în librării fizice nu înseamnă neapărat că se dau bine și online, cunosc destule cazuri. Pentru că și publicurile sunt diferite și nici măcar top-urile nu coincid de cele mai multe ori. Există încă o bază mare de cititori care preferă să „pună mâna”, să răsfoiască un titlu înainte, să-l miroasă, să-l studieze, nu să-l tragă cu un clic într-un coș pixelat și să aștepte curierul.
Ca să nu mai zic de cărțile pe care vizualizându-le doar virtual, pe un ecran de laptop sau de smartphone, își pierd complet farmecul. Ce să înțelegi dintr-un album de artă pe un ecran? Cum poți vedea grosimea unei cărți (pe care o raportezi mental la prețul ei, faptul că vezi numărul paginilor scrie pe un rând nu înseamnă mare lucru)? Șamd. O carte te poate atrage fizic în primul rând, prin aspectul ei, prin paginație, prin „ghidușiile” de marketing de pe coperta 4, prin ce pui ca editor pe primele pagini. Aceste aspecte se pierd aproape complet în vânzarea online, unde 99% ai parte doar de o descriere insipidă și o copertă la rezoluție mică.
Întârzierea datoriilor difuzorilor (nici acum măcar recuperate în totalitate de către edituri), cumulată oricum cu scăderea vânzărilor (de la mii de exemplare pe un anumit gen sau pe un anumit autor la câteva sute, cele de câteva sute la câteva zeci șamd) a făcut ca ceea ce se anunța la sfârșitul lui 2019 să fie doar un vis frumos. Unii au închis complet „tarabele” și n-au publicat nimic în prima jumătate a anului. Alții, dintr-un program editorial de peste 20-25 de titluri, abia dacă au scos două. În cazuri și mai rele, s-au închis complet colecții de autori români, de exemplu, sau de beletristică în genere. În cazuri crunte de-a dreptul, va urma falimentul. În special la editurile mici și medii și în mod sigur la cei care s-au dus spre împrumuturi bancare.
„Bonus”: lipsa lansărilor, a turneelor, apoi a marilor târguri de carte din capitală (Bookfest, dar mai ales Gaudeamus, în jurul căruia se așeza cam totul) a adus după sine lipsa prezenței în presă a aparițiilor de carte, care oricum era la un nivel insignifiant. Dar era acolo, cât de cât. În orice oraș te duceai, apăreau măcar 2-3 știri despre lansare, un interviu cu autorul fie online, fie la un radio sau un post tv local șamd. Orice editor știe că lansarea unei cărți într-un anumit oraș nu este importantă numai ca event în sine, cu vânzările concrete din ziua respectivă, ci și ca ceea ce poate genera după aceea, pentru că se vorbește mai departe despre autorul sau cartea respectivă. Nu întâmplător cărțile cu cele mai multe lansări sunt și printre cele mai vândute.
Și sunt o sumedenie de edituri, mai ales dintre cele mici (și e atât de sănătos ca ele să existe) care își bazau existența strict pe lecturi publice și lansări…
Aș putea spune că 2020 a fost anul în care scriitorii au uitat cum să dea autografe.
În rest, interesul mass-mediei (în special cea cu mari audiențe) pentru cultură este egal cu zero. Zero barat: zero emisiuni dedicate cărților la radio-urile comerciale din top, zero emisiuni tv, zero articole / editoriale / interviuri serioase, nu apariții sporadice cu și despre scriitori și alți playeri din piața de carte. Ratingul este generat doar de bădărănism, isterie și așa-zisul politic – e deja altă discuție.
Ajutorul din partea unui stat care n-a avut habar cum să gestioneze măcar cursurile online s-a lăsat așteptat la nesfârșit, iar cei ca mine, de exemplu, nici nu vor să aibă de-a face cu așa ceva. Știm noi mai bine de ce.
Luna septembrie a arătat o oarecare revenire a pieței de carte, dar a fost urmată de alte măsuri restrictive, ceea ce a blocat din nou mersul lucrurilor. Creștere ușoară în septembrie și început de octombrie, apoi căderi la sfârșitul lui octombrie și noiembrie. Apropierea sărbătorilor a generat iar puțină „forfotă” în librării și o oarecare stare pozitivă a lucrurilor, ultima săptămână de noiembrie și prima parte de decembrie fiind în mare parte pe un plus semnificativ. Dar este un plus semnificativ fals. Oricum lunile noiembrie și decembrie erau cele mai bune pentru vânzarea de carte, dintotdeauna. Vor urma dezastrele numite ianuarie și februarie, isteria socială e la cote maxime (cu sau fără mască, cu sau fără vaccin șamd), dincolo de pandemie există și instabilitatea politică (și o nouă apariție „spectaculoasă”, AUR…), lansări / târguri tot nu vom putea face (optimist vorbind) până spre sfârșitul verii viitoare.
Așadar, lucrurile nu arată nici pe departe grozav. Dar trebuie să mergem mai departe. Dacă și noi renunțăm, am senzația că se va alege chiar praful de tot. Trebuie să ne luptăm cu dinții și pentru acea minimală „jumătate de carte” pe cap de locuitor.
***
Editura Hyperliteratura a avut un an ok, nici catastrofal, dar nici de un entuziasm fără margini. Cu ajutorul publicului și a campaniilor de crowdfunding și precomenzi, apoi din vânzările generate (chiar dacă mai mici), cu multă implicare în promovare pe de altă parte, am reușit, aș spune, chiar imposibilul: am publicat în 2020 (al patrulea nostru an de existență) mai multe cărți decât în ultimii doi ani: 12 la număr. Atât s-a putut, știți cum se zice. Iar eu sunt mândru de fiecare proiect în parte.
Desigur, suntem o editură micuță, nu avem angajați, lucrăm cu câțiva colaboratori, nu avem depozite uriașe, e ușor să urmărești evoluția unui număr mai mic de titluri față de câteva sute. Dar chiar și așa, am fost afectați cum nu ne imaginam la începutul lui 2020, an pe care l-am fi vrut „de răscruce” pentru noi, în care aveam enorm de multe planuri pentru o creștere considerabilă.
N-a fost să fie, dar am rezistat. 2020 se poate spune că a fost anul supraviețuirii și al adaptării.
Urmează 2021 și întreb: încotro?
Andrei Ruse
director al Editurii Hyperliteratura