Trei super scriitori la Brașov într-un singur eveniment: Radu Aldulescu, Octavian Soviany și Adrian Pârvu
Marți seara, 16 aprilie, de la 20:00, la Kruhnen Musik Halle, Hyperliteratura și CenaKLUb Tiuk, organizează o triplă lansare de carte cu trei super scriitori: Radu Aldulescu, Octavian Soviany și Adrian Pârvu.
Evenimentul va fi moderat de Mihail Vakulovski, iar invitații speciali ai serii sunt Conf. Dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere al Universității Transilvania și scriitorul și editorul Andrei Ruse, directorul Editurii Hyperliteratura.
Seara se va încheia cu piesa Argentina în Casa Visurilor, inspirată din romanul lui Radu Aldulescu, Rezidenți în Casa Visurilor, în regia Alinei Hiristea și având-o ca protagonistă pe actrița Patricia Ionescu.
Puteți găsi evenimentul pe Facebook AICI.
Radu Aldulescu, unul dintre cei mai prolifici romancieri contemporani, de altfel și autorul scenariului filmului Terminus Paradis, va lansa cel de-al zecelea său roman, Rezidenți în Casa Visurilor, apărut anul trecut în luna mai la Editura Hyperliteratura. În cartea sa vom găsi personajele tranziției românești, într-un deșert al speranțelor și amăgirilor pentru cei care îndrăznesc să viseze.
Grigore, un ziarist ratat, de 49 de ani, care locuiește într-un apartament sărăcăcios împreună cu părinții lui bolnavi, având grijă de ei și de Charlie, câinele bătrân și orb al familiei, hăituit de fostele sale neveste și mereu umilit de șeful său bețiv și pervers, o întâlnește pe Argentina, o fostă sportivă, rămasă fără locuință, paznic la o casă de amanet, iar împreună încep să nutrească iluzia unei noi vieți.
Octavian Soviany a publicat până acum trei cărți la Editura Hyperliteratura: romanul Casa din Strada Sirenelor (mai 2017), ajuns aproape la a III-a ediție, cartea sa de amintiri Am fost un copil reușit? și antologia de traduceri de poezie clasică Cartea răstălmăcirilor (noiembrie 2018). Vom avea toate titlurile sale la eveniment, însă ne vom concentra pe Am fost un copil reușit?, o carte plină de umor, dar și de nostagie, în care este evocat Brașovul anilor ’50 – ’60, astăzi dispărut complet sau, oricum, nerecognoscibil.
Călătoria lui Octavian Soviany în propria sa copilărie te va face să-ți revezi primii ani ai vieții cu alți ochi și să te întrebi ce fel de om ai devenit sau cum ai rămas față de lumea din jur, în perpetuă mișcare.
Nu în ultimul rând lansarea va aduce în scenă și debutul în proză al poetului Adrian Pârvu, Sângele apă nu se face. O cronică de familie scrisă cu sângele a trei generații, un roman fascinant despre rădăcinile noastre și felul în care ele ne ghidează mai mult sau mai puțin viața.