„Credința nepieritoare” – expoziție și lansare cu Lucia Hossu-Longin și pictorul Mihai Glodeanu

Lucia Hossu-Longin

Joi, 28 noiembrie, de la 19.00, Galeria Alexandra’s și Editura Hyperliteratura vă invită la ROCAT 25 – Mihai Glodeanu vs. Lucia Hossu-Longin, pe Str. Amzei nr. 5, o seară dedicată vernisajului expoziției de portrete Credința nepieritoare, a pictorului Dumitru-Mihai Glodeanu, lucrări care au stat la baza ilustrației cărții cu același titlu a Luciei Hossu-Longin, celebra realizatoare a Memorialului Durerii. În cadrul evenimentului, alături de artist și de autoare, vor vorbi și Teodor Hossu-Longin, coordonatorul cărții, dar și editorul ei, Andrei Ruse.

 

Mihai Glodeanu, Lucia Hossu Longin, Credina nepieritoare, Editura Hyperliteratura

Expoziția și cartea Credința nepieritoare reprezintă un proiect de istorie inedit, dedicat episcopilor greco-catolici uciși pentru credința lor în perioada comunistă, o călătorie de redescoperire a vieților elitei politice întemnițate la Sighet.

Între cele 180 de personalități ale elitei politice întemnițate la Sighet, au fost și episcopii greco-catolici. Au murit în închisoare: Vasile Aftenie – 10 mai 1950; Valeriu Traian Frențiu – 11 iulie 1952; Ioan Suciu – 27 iunie 1953; Liviu Chinezu – 15 ianuarie 1955; Ioan Bălan – 4 august 1959; Alexandru Rusu – 9 mai 1963; Iuliu Hossu – 28 mai 1970. Episcopii tineri au făcut între 15 – 16 ani de închisoare. Lucia Hossu-Longin pornește în aventura redescoperirii vieților acestor eroi ai credinței, dezvăluind atrocitățile regimului comunist și curajul lor incredibil în fața nedreptății.

Partenerii evenimentului vor fi Aqua Carpatica și Crama Hamangia.

Evenimentul pe Facebook poate fi găsit aici.

Notă: În cadrul evenimentului, puteți lua cărțile Luciei Hossu-Longin la pachet (Oamenii mari care au făcut România Mare, adevărata carte a centenarului, și Credința nepieritoare), cu reducere de 10% și mai ales cu autograf din partea autoarei.

 

 

Poți comanda pachetul online aici:

https://hyperliteratura.ro/produs/pachet-memorialul-durerii/