Grigore Șoitu debutează în proză, cu un roman fantasy

În domeniul poeziei, Grigore Șoitu n-ar mai avea nevoie de nicio prezentare. Născut la Constanța, este membru fondator (alături de Sorin Dinco, Mircea Țuglea, Ileana Bâja, Mugur Grosu) al celebrului Cenaclu de Marți, de la Universitatea Ovidius, condus de Marin Mincu. În 2018, a înființat Asociația Liga Literară din România, alături de scriitorii Claudiu Komartin, Mugur Grosu, Paul Vinicius, Octavian Soviany, Valeriu Mircea Popa, Ioan Vieru și Radu Aldulescu, o organizație care-și propune „să aducă un dram de normalitate în raporturile dintre actorii lumii literare, editoriale și publicistice”.

A debutat în volum în 1996 (Anticulinare, pentru care a primit și premiul de debut Poesis), continuând apoi cu Addenda (2002), Spam (2007), Poeme de stânga (2011) și După-amiaza unui câine (2018). În 2015, a publicat Melcoveste, o poveste și nu prea, o serie de poezii pentru copii ilustrată de soția sa, Manuela Șoitu și ajunsă la a doua reeditare.

Tot cu ilustrațiile Manuelei va fi și romanul său de debut, fantasy (young adult) pe care îl pregătim pentru începutul acestei toamne, Povestea dragonului și a stăpânului celor o sută una de maimuțe, aflat la granița dintre ficțiunea chinezească de tip wuxia și basmul poetic oriental.

***

Zhang Qian, Marele lup, sau Exploratorul iese prin Poarta de Jad a Orașului Ascuns, urmat de câinele său chow-chow, Maestrul Wu, un sclav și nouăzeci și opt de luptători. Misiunea lui de a trezi dragonul-golem și de a împlini porunca secretă a Hanului Liu Che este o călătorie fizică la nordul imperiului, prin pădurile de pin și prin deșert, și una inițiatică. O călătorie atât în interiorul împăratului-dragon, cât și în Grădina-Piersicilor-din-Cer din legendele și poemele pre-budiste. Acțiunea este trecută prin ochii unui câine fantastic chow-chow, care putea să citească gândurile stăpânului său și să înțeleagă cuvintele celorlalți eroi.

Acum câțiva ani am primit cadou de la sora mea un câine negru din rasa chow-chow. Avea șase luni. Era vaccinat, și cu toate astea a fost lovit de o boală incurabilă pentru câinii care n-au împlinit vârsta de un an. L-am dus la doctor și a început tratamentul. În zilele când avea febră și dormea lângă mine, am avut o serie de vise, care puse cap la cap au construit scheletul acestui puzzle, ilustrat de Manuela. Primul a fost visul cu dragonul de piatră, rupt din Marele zid. Apoi cel cu lupul și câinele alergând prin pădure. A urmat cel cu regina din muntele zburător și părul ei fermecat. Iar ultimul a fost cel cu fluieratul puternic din finalul bătăliei. Au mai fost și alte vise cu micul chow-chow, mai puțin importante, sau pe care nu mi le mai amintesc, dar care au lucrat, cumva, în subconștientul narativ…

Câinele a murit într-o zi rece, la-nceputul primăverii. L-am înghesuit în coșul bicicletei și am ieșit din oraș. L-am îngropat pe un câmp cu dune de pământ , chiar la baza unei dune unde pământul era mai moale.

M-am întors acasă, m-am spălat bine pe mâini și am început să scriu.