Romanul „Micul Saturnian”, de Octavian Soviany, premiat cu 1.000 de Euro de Grupul Corfu

Publicat la sfârșitul anului trecut, în luna decembrie, Micul saturnian (prima carte din seria de patru volume Lelian), noul roman al lui Octavian Soviany, a generat reacții extraordinare nu numai în rândul criticii și a cititorilor (numită de foarte mulți deja cartea anului), dar iată că primește și prima disctincție oficială: Premiul I al Concursului Cristian Săileanu pentru romanele publicate în 2019, acordat de Grupul Corfu, în valoare de 1.000 de Euro.

Premiul al II-lea a fost acordat lui Sorin Delaskela pentru romanul Destrămare, iar Premiul al III-lea lui Mihail Victus, pentru romanul Fracturi. Președintele juriului a fost scriitorul Dumitru Andreca, iar invitatul primei ediții a acestui concurs Robert Șerban.

Îl felicităm și noi pe această cale pe Octavian Soviany pentru această primă reușită (căci suntem sigur că vor urma multe altele), salutăm această inițiativă privată și nu în ultimul rând amintim publicului că, alături de mulți alți scriitori importanți, un om de un asemenea talent și cultură a fost exclus și umilit de Uniunea Scriitorilor din România pentru neconformarea cu viziunile conducerii ei. Avem speranța că asemenea acțiuni vor fi (măcar în al 12-lea ceas) „reparate”.

PS. Vezi și cum a fost lansarea Micului saturnian (VIDEO)