Ce fac scriitorii Hyperliteratura în carantină

Sunt vremuri grele pentru toți, iar piața de carte este în plină cădere. Librăriile au fost primele afectate, au fost nevoie să-și închidă majoritatea spațiilor, cele mai multe au sistat chiar plățile către edituri, vânzările au scăzut dramatic, o sumedenie de titluri au fost tăiate din planul editorial pentru acest an și amânate temporar, iar teama de necunoscutul care urmează atârnă greu. Cu toate astea, încercăm să vedem partea plină a paharului, sunt probleme mult mai importante acum, precum sănătatea noastră, precum grija față de oamenii din prima linie care înfruntă greul.

Vă scriem așadar din carantină planurile și mâhnirile noastre și vă așteptăm, ca întotdeauna, pe magazinul nostru online, să comandați cât mai multe cărți.

Anul trecut, Stelian Tănase a dat lovitura la Hyperliteratura cu best-seller-ul Repertoarul amorului – 69 de povești de dragoste din istoria lumii, cu aproape 20.000 de exemplare vândute. Pregătește pentru sfârșitul acestei veri al II-lea volum, încă 69 de idile, documentându-se temeinic.

Sunt obișnuit să mă închid lungi perioade în casă și să scriu. Nimic nou. Ce e nou e frica de contaminare. Scriu din greu la volumul al II-lea din Repertoarul amorului. În rest, citesc pentru documentarea acestuia. Public o parte dintre aceste povești pe blogul meu.

PS. Pe Stelian Tănase îl puteți citi zilnic pe DeskReport.

Pe „Tavi” Soviany îl știm extrem de prolific în ultimul timp, a publicat la noi romanele Casa din Strada Sirenelor (ajuns la a treia ediție) și recent (în ianuarie) Micul saturnian, prima carte din seria de patru volume Lelian. De asemenea, la sfârșitul lui 2018 a ieșit din tipar cartea de amintiri Am fost un copil reușit? și antologia de traduceri de poezie clasică Cartea răstălmăcirilor, încununată toamna trecută cu apariția superbei traduceri a Istoriei familiei Sanson (volumul I) – memoriile ultimului descendent al celei mai mari familii de călăi ai Franței.

Octavian Soviany trăiește însă într-o oarecare izolare de câțiva ani (doar pe la câteva lansări l-am mai zărit ieșind), așa că pentru el lucrurile nu s-au schimbat dramatic. Autoizolarea e starea mea naturală, ne-a spus, și în loc să descrie rutina sa zilnică, a preferat să ne lase cu un poem:

După ce l-am debutat în proză pe poetul și fostul jurnalist „Adilă” Pârvu, în 2018, cu Sângele apă nu se face, un roman a trei generații care arată cum ne influențează rădăcinile noastre, am rămas de nedespărțit. Doar carantina ne face să nu ne mai vedem săptămânal, dar măcar ne auzim la telefon și online.

Stau acasă cu soția mea, Adela, cu mama (89 de ani) și cu patrupedele Șeket, Tașa, plus Șaloșa. Dimineața, până în ora 9, fac cumpărăturile strict necesare: țigări, pâine, dulciuri, semințe de floarea soarelui cu sare. Până azi am scos și câinii afară, aici, la doi pași de mine, în Parcul Iorga. De azi, parcul s-a închis…

În rest, ca să zic așa, mănânc și scriu, mănânc. De fapt, mai mult mănânc! Dar și scriu, jur pe Constituție, că pe Biblie n-am curaj, o carte de proză scurtă, un roman polițist și un volum de versuri antonpannești.

Nu mi-am schimbat nici regimul de lectură (citesc în același ritm) și nici timpul dedicat canalelor HBO, Cinemax, AXN, Paramount, Epic Drama, History, Travel (filme, seriale, documentare).

P.S. Spre știință, inventar cămară: 4 cutii mazăre fină, 4 cutii roșii în bulion, 6 cutii spanac (moartea Adelei!), 4 borcane ciuperci, 6 pungi paste + 2 borcane sos paste, 10 cutii pește (sardine, cod), 2 kg mălai, 2 kg făină, 2 kg orez, 2 kg arpacaș (pentru porumbei, nu pentru colivă!), 12 borcane zacuscă producție proprie 2019, 20 borcane dulcețuri diverse producție proprie 2018-2019 (vișine, cireșe albe, pere, gutui etc.), aproximativ 2 litri palincă (de proveniență Groșan și Ioan Es. Pop), 7 sticle vin alb, roze, roșu, 1 sticlă vodcă, 1 sticlă țuică de Pitești, 1 sticlă Ballantines.

Vedeți? #rezist!

Împreună cu „Teo” Hossu, cum îl alintăm noi, am realizat cea mai mare campanie de precomenzi și crowdfunding făcută vreodată pentru o carte în România, adunând aproape 400 de exemplare deja rezervate din noua sa carte-album, 10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Ea vă apărea la începutul lui aprilie (deși o puteți comanda de pe acum).

Orarul de viață este complet dat peste cap, cu unele amieze în care mă culc la 17.00, mă trezesc în plină noapte, citesc până în zori și mă bag la așternut din nou pe la 10… Nu e încă o rutină, dar îmi pare că se va instala bulversarea asta.

Mai dau câte o fugă cu mașina pentru cumpărături, cam la trei zile odată, încerc să alung plictiseala cu bere, un vin sau o palincă, fac tot posibilul (dar nu-mi prea iese) să nu mănânc încontinuu, mă uit printre picături la un serial (Sniper – destul de slab, deși unul dintre producători este Mark Wahlberg, de asta l-am și ales, dar m-am cam fript), bag la greu jurnalele ProTV și TVR1 (dimineața și seara), stau pe Facebook și citesc.

Așa cum am și anunțat pe profilul meu de FB, „consum” deocamdată doar scriitori români, titlurile bifate până acum determinându-mi (sper să nu mă „sucesc”!) tipul de scriere pentru următoarea carte. Pe ce am pus mâna până acum și deja am lecturat (lista se găsește pe Goodreads), nu a contribuit cam deloc la ridicarea moralului. Temele sunt „negre”, realitatea este cruntă, totul e moarte, dezastru, relațiile se destramă, prietenia dispare, etc. O singură (mică) excepție, Downshifting, debutul literar al lui Alexandru Done. Doar astea sunt temele scriitorilor români contemporani? Cu umor nu mai (poate să) scrie nimeni? Asta voi încerca să fac eu, dar nu acum, pentru că nu știu cum să îndepărtez gândurile prăpăstioase, generate în primul rând de noianul de știri care se bat cap în cap, de fake-uri, de incertitudine, de ofensiva pro-Rusia și anti-UE tot mai vizibilă pe rețelele de socializare și de ideea că ne trebuie foarte puțin ca să devenim neoameni! Cu siguranță că voi fi un om schimbat la finalul acestei perioade.

Jean – creatorul homefest, jurnalist, performer, solist la pj.lo acum – s-a alăturat editurii noastre anul trecut, cu proiectul WhoreShop (18+), unde mai multor scriitori le sunt furate texele create la un workshop din Berlin, pe tema prostituției, iar ca răzbunare, ei decid să publice această antologie.

După mai multe încercări nereușite, duminică, 23 martie, m-am mutat din garsoniera unde stau din 2007. Aș fi putut să amân pentru vremuri mai bune, dar experiența de a-mi căra lucruri printr-un oraș pustiu era atât de nefirească încât a meritat. Colectez în borcane tot zațul cafelelor pe care le-am băut de la începerea carantinei. Și, după șapte ani, m-am reapucat de scris. Scriu două texte pe zi pentru un volum care s-ar putea intitula Virusulogie, în care fiecare virus e o schiță a unor relații sau situații amoroase, dar, spre deosebire de WhoreShop, tratate într-o manieră candidă.

Chiloți

După ce mi-au schimbat fereastra, în dreapta ramei de sus a rămas o gaură. Meseriașii mi-au spus că nu e treaba lor să o astupe și au plecat zuruind lada de scule. Mi-am cumpărat chit de cuțit și vopsea albă. Am scotocit în șifonier până am dat de cele două perechi de chiloți pe care le aveam de la Ana. Pe una o uitase la mine după ce plecase din rezidența în care ne cunoscusem, pe cealaltă mi-o trimise la o lună după aceea, după ce-i mărturisisem că parfumul sexului ei se dusese. La mai bine de un de la despărțire, niciuna dintre perechi nu mai avea niciun miros. I-am împăturit cu grijă și i-am îndesat în gaura din perete. Am dat cu chit deasupra și, după ce s-a uscat, l-am nivelat și l-am vopsit. Ce chestie, mi-am spus, ca tocmai chiloții Anei, pe care n-am iubit-o niciodată, să rămână pe vecie în pereții casei mele.

La înălțime

Știam că Alexandrei îi place să facă dragoste pe clădiri înalte. Când ne plimbam pe strazi îmi arăta cu degetul ridicat clădirile pe unde o purtase libidoul. Când făcea asta, fără să adauge un cuvânt, îi scânteia privirea. Îmi doream nespus să produc și eu o sclipire în ochii ei căprui așa că am început să caut locuri potrivite. Din nefericire, în orașul nostru nu există zgârie-nori, iar în clădirile de birouri nu se poate intra fără legitimație de acces. Mi-a răspuns cu o grimasă când i-am arătat un amărât de bloc cu 20 de etaje. Habar nu ai cum e orgasmul la înălțime! m-a pus la ea la punct. În cele din urmă, l-am mituit pe paznicul de la turnul de ascensoare. Nemernicul nu mi-a spus că terasa este atât de îngustă încât nu poate încăpea decât o singură persoană. Am urcat pe rând. Când mi-am dat drumul peste luminițele orașului am înțeles exact despre vorbea Alexandra.

Andrei Ruse, directorul Hyperliteratura, autorul romanelor Soni, Zaraza sau a recentei cărți de proză scurtă Despre tristețea femeilor frumoase, încearcă să țină pe linia de plutire editura și să-și imagineze cum va rezista ea în „noua lume”.

M-am odihnit mult perioada asta și aveam nevoie, pentru că în ultimii trei ani am alergat (psihic mă refer) ca un nebun. M-am obișnuit deja cu noua schimbare, pentru mine autoizolarea era un exercițiu banal (diferența mare totuși fiind aceea că nu era una forțată), și îmi dau seama că toate se vor schimba drastic. Și încerc să vizualizez această nouă realitate în care vom trăi, să-i văd părțile bune, să-I caut avantajele și să-mi așez gândurile și planurile în ea.

Momentan, Hyperliteratura e în standy by (tot programul editorial a fost dat peste cap), iar după o pauză de 10-20 de zile, vom vedea, vom reveni cu idei fresh și ne vom întoarce la ce știm să facem mai bine: promovarea online. Deocamdată, la cum e situația în lume, mi se pare vulgar să forțez nota cu promovare sau alte planuri. Puțină decență, căci dispar oameni cu sutele în fiecare zi, apoi om mai vedea. Hai să beneficiem de acest respiro.

Nu mi-e frică de ce va urma, aștept cu încântare lumea după această pandemie. Înainte, simțeam că suntem într-o direcție cu totul greșită (nu mai detaliez acum), poate că după ne vom schimba (și) în bine.

PS. Pe Andrei Ruse îl puteți citi pe blogul său, Jurnal de scriitor și editor, iar mai nou, a lansat online și gratuit varianta ebook a romanului său din 2014, Zaraza. Poate fi downloadat de oricine aici.